LE POEME HARMONIQUE

LE POÈME HARMONIQUE

Fondat în 1998, Le Poème Harmonique este un ansamblu de muzicieni conduși de Vincent Dumestre. Specializat în muzica secolului al XVII-lea și cea din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, ansamblul se remarcă de la bun început printr-o adevărată muncă de echipă și prin colaborarea cu alte discipline artistice.

Actori de comedie, dansatori, acrobați sau păpușari se alătură astfel cântăreților și muzicienilor în producții apreciate, cum ar fi Burghezul Gentilom (de Lully și Molière, pus în scenă de Benjamin Lazar), Carnavalul Baroc (pus în scenă de Cécile Roussat) sau To be or not to be, pus în scenă de Vincent Huguet). În cadrul operei, Le Poème Harmonique revoluționează abordarea esteticii baroce cu Cadmus et Hermione de Lully și cu Egist de Cavalli (puse în scenă de Benjamin Lazar), fără să piardă contactul cu scena contemporană, după cum reiese din succesul avut cu Dido și Aeneas (pus în scenă de Cécile Roussat și Julien Lubek). În 2018, la aniversarea de 20 de ani, ansamblul îl va regăsi pe Lully pentru o nouă producție la Opera din Perm (în Rusia).

Înregistrările de repertorii populare sau puțin cunoscute îi aduc grupului afecțiunea publicului larg, pentru albume ca Aux Marches du palais, consacrat cântecelor tradiționale franceze, sau Nova Metamorfosi. Dar și interpretările de lucrări majore ale repertoriului baroc ale ansamblului (Madrigale de Monteverdi, Leçons de Ténèbres de Couperin) sunt de referință. Din ce în ce mai mult, Le Poème Harmonique își desfășoară activitatea ca formație orchestală în cadrul unor programe care includ coruri de mari dimensiuni. În anul 2017 va avea loc lansarea albumului Son of England, care va reuni Odele lui Purcell și ale lui Jeremiah Clarke, precum și înregistrarea marilor motete ale lui Michel-Richard de Lalande, în capela regală a castelului Versailles.

Prezent în cele mai importante săli concertistice din lume, Le Poème Harmonique va merge în viitorul apropiat în turnee în Statele Unite, în Canada, în Mexic, în China și în Japonia. Dintre prestigioasele locuri și evenimente care i-au găzduit, amintim: Filarmonica din Paris, Teatrul din Champs-Élysées, Opera Comică, Opera Regală din Versailles, festivalurile de la Beaune, Ambronay și Sablé, Wigmore Hall (Londra), Forbidden City Hall din Pékin, Wiener Konzerthaus, Concertgebouw din Amsterdam, Palatul de Arte Frumoase din Bruxelles, Oji Hall (Tokyo), Universitatea Columbia (New York), Teatro San Carlo din Napoli, Accademia Santa Cecilia din Roma, Filarmonica din Sankt Petersburg şi BBC Proms.
Le Poème Harmonique înregistrează în exclusivitate pentru casa de discuri Alpha și a primit cele mai înalte distincții ale presei franceze (Diapason D’or al anului, premiul Choc de Classica, ffff din partea Télérama, Marele Premiu al Academiei Charles Cros) precum și premii internaționale (Prelude Classical Award, Premiul Cæcilia, Premiul Fundației Cini).

Având sediul în Normandia, Le Poème Harmonique întreține o relație privilegiată cu această regiune, unde au apariții pe tot parcursul anului. În calitate de ansamblu rezident la Opera din Rouen, din februarie 2016 organizează la Chapelle Corneille Stagiunile Baroce, o serie de concerte și de evenimente culturale sub conducerea lui Vincent Dumestre.

Le Poème Harmonique este susţinută de Ministerul Culturii (DRAC Haute-Normandie), Regiunea Haute-Normandie şi oraşul Rouen. Mecenat Musical Société Generale este mecenatul principal al Le Poème Harmonique. Este ansamblu rezident al Operei din Rouen (Haute-Normandie), iar pentru repetiţii, Le Poème Harmonique este rezident al Fundaţiei Singer-Polignac.

http://www.lepoemeharmonique.fr/#/en

 

Vincent Dumestre

dirijor

Fondator și director artistic al ansamblului Le Poème Harmonique, Vincent Dumestre explorează împreună cu acesta repertoriul vocal și instrumental al secolului al XVII-lea și al începutului secolului al XVIII-lea. Înconjurat de un grup de artiști devotați, Vincent Dumestre pune accentul pe revigorarea artelor scenice baroce, favorizând astfel în numeroase dintre proiectele sale întâlnirea între variate discipline artistice.

Vincent Dumestre s-a născut în mai în 1968. După studii de istorie a artei la l’Ecole du Louvre și de chitară clasică la Ecole Normale de Musique din Paris, se consacră lăutei, chitarei baroce și teorbei, pe care le studiază cu Hopkinson Smith, Eugène Ferré, Rolf Lislevand, apoi intră în mai multe ansambluri (Ricercar Consort, La Simphonie du Marais, La Grande Ecurie et la Chambre du Roy, Le Centre de Musique Baroque de Versailles etc) cu care participă la numeroase concerte și realizează în jur de treizeci de înregistrări.

În 1998 înființează Le Poème Harmonique – ansamblu muzical specializat în repertoriul baroc – căruia îi definește direcția artistică și pe care îl conduce. Ansamblul este remarcat imediat, iar revista franceză Diapason îl desemnează pe Vincent Dumestre „tânărul talent al anului 1999”.

Cariera sa artistică este strâns legată de cea a ansamblului său, iar Vincent Dumestre ocupă un loc unic pe scena barocă internațională: este un pionier insațiabil al lucrărilor inedite de operă (Caligula, Egist, Cadmus et Hermione etc), al muzicii sacre (Lamentațiile de Cavalieri, Marile Motete de Lalande şa) și al muzicii de cameră (Briceno, Belli, Tessier şa). Este și unul dintre rarii muzicieni conducători de ansamblu care sunt direct implicați în producția de spectacole scenice de mare anvergură, contribuind astfel la o nouă percepție a raporturilor dintre muzică și teatru. Această abordare artistică suscită un uriaș entuziasm atât din partea criticilor, cât și din partea publicului.

În paralel cu dezvoltarea activității sale de dirijor, continuă să ia parte ca instrumentist, alături de cântăreții și muzicienii săi, la programele de muzică de cameră ale ansamblului. În ultimii ani, renumele lui Vincent Dumestre și al lui Le Poème Harmonique a crescut spectaculos, ansamblul fiind acum invitat de către cei mai prestigioși directori de programe de festival de pe toate continentele.
Susținut de Regiunea Normandia pentru activitățile cu Le Poème Harmonique, Vincent Dumestre este de asemenea și directorul artistic al Stagiunilor Baroce, serie de concerte din Rouen care are loc în cadrul istoric oferit de Chapelle Corneille și director artistic al Festivalului din Haut Jura.

 

 

Déborah Cachet

soprană

Soprana belgiană Déborah Cachet locuiește în Amsterdam, Olanda. A câștigat premiul întâi la Concours International de Chant Baroque de Froville (Franța – septembrie 2015), iar în aprilie 2013 a participat la competiția Het Orkest der Lage Landen, New Tenuto, unde a obținut atât premiul întâi cât și premiul publicului. În august 2015 a fost semifinalistă la 6th International Singing Competition for Baroque Opera Pietro Antonio Cesti din Innsbruck.

A fost invitată la L’abbaye de Royaumont, unde a interpretat rolul lui Cherubino din Le Nozze di Figaro de Mozart, sub bagheta lui René Jacobs, și a lucrat la Cantatele lui Bach cu Raphaël Pichon și Christian Immler.

A mai interpretat rolurile: Venus din opera Venus & Adonis de John Blow cu Nicolas Achten și Muziektheater Transparant, Barbarina din Le Nozze di Figaro cu The Dutch National Opera Academy (DNOA), dirijată de Jonathan Cohen, și Morgana din Alcina de Händel cu DNOA dirijată de Kenneth Montgomery.

Ca interpretă solo, Déborah lucrează cu ansamblurile Pygmalion, Correspondances, Le Poème Harmonique, L’Achéron și Clematis. Totodată, colaborează frecvent cu ansamblul Scherzi Musicali, condus de Nicolas Achten, cu care a interpretat rolul lui Dido din Dido şi Aeneas de Purcell, partitura de soprană solo din Stabat Mater de Pergolesi, precum și variate roluri din programele de concert ale repertoriului baroc.

În martie 2016, a fost pus în vânzare primul ei CD alături de Scherzi Musicali, ea interpretând rolul Maddalena din oratoriul La Maddalena de Bertali. Tot cu Scherzi Musicali urmează să apară în 2017 un alt CD cu motetele lui J.H. Fiocco, precum și ultima înregistrare a ansamblului Pygmalion (Raphaël Pichon), Stravaganza d’Amore!, în care Déborah a interpretat unele părți solistice.

A participat la diferite masterate ținute de Udo Reinemann, Emma Kirkby, Margreet Honig, Ira Siff, Raúl Giménez, Timothy Nelson, Jeannette Fischer, Maarten Koningsberger, Annie Franz și Margarida Natividade. A studiat la Luca School of Arts din Leuven (Belgia), cu Gerda Lombaerts și Dina Grossberger, și la Conservatorium van Amsterdam cu Sasja Hunnego. În prezent, lucrează la perfecționarea tehnicii vocale îndrumată de Rosemary Joshua.

Isabelle Druet

mezzo-soprană

Revelaţia lirică la Victoires de la Musique 2010, mezzo-soprana Isabelle Druet susţine o carieră de maxim succes atât în concerte şi recitaluri cât şi în spectacole de operă. Stagiunea 2014-2015 nu face excepţie deoarece pe scene importante putem din nou să o ascultăm pe Isabelle Druet în rolul principal (Marea Ducesă) în opera Briganzii (laThéâtre de l’Athénée şi în turnee) şi în Vânzătorul din Veneţia de Reynaldo Hahn, la Opéra-Téâtre din Saint-Etienne.

Este deosebit de curtată de ansambluri muzicale importante: Cvartetul Giardini, l’Orchestre Avignon Provence, Detroit Symphony Orchestra (concert Ravel), Grand Téâtre de Limoges (Missa Solemnis de Rossini) şi de Berliner Philharmoniker (Stabat Mater de Pergolesi) şi Requiemul de Mozart la Dome des Invalides. Muziciană cu un parcurs atipic, Isabelle Druet a început să exploreze canto prin muzica tradiţională şi recent s-a specializat şi în actorie. În 2007 a absolvit Conservatorul Naţional Superior de Muzică şi Dans din Paris cu felicitări în unanimitatea juriului, a fost Revelaţia Clasică Lirică la Adami şi obţine în 2008 premiul II la concursul internaţional Regina Elisabetha a Belgiei.

Debutează la Opera din Paris în 2011 cu rolul pajului din opera Salomé urmat de rolul Carmen din opera cu acelaşi titlu de Bizet (Opéra National de Lorraine, Opéra de Düsseldorf/Duisburg), Orlovsky în Fledermaus la Opéra du Rhin; rolul principal din L’Italiana in Algeri la Opéra-Téâtre din Metz; Înţeleapta, Sidonie şi Mélisse în Armide de Lully la Téâtre des Champs-Elysées sub direcţia lui William Christie; Didon din Dido şi Aeneas, Arcabonne din Amadis de Lully (Avignon et Massy), a III-a Doamnă în Zauberflöte (Festival d’Aix en Provence, Salle Pleyel, Philharmonie de Berlin şi în turneu european sub conducerea lui René Jacobs), Orphée în Orphée şi Eurydice de Gluck, Charite şi Melisse din opera Cadmus et Hermione de Lully şi Climène în Egisto împreună cu Le Poème Harmonique (Opéra-Comique de Paris, Opéra de Rouen, Grand Théâtre de Luxembourg), Ruggiero în Alcina de Haendel, rolul principal Angelina în Cenerentola de Rossini la Paris, Xerse de Cavalli la Théâtre des Champs-Elysées.
Isabelle Druet, este specialistă şi în repertoriul vocal-simfonic; Das Lied von der Erde de Mahler, Maeterlinck Lieder de Zemlinsky, Missa Nelson de Haydn (cu BBC Orchestra), Elias de Mendelssohn (Opéra Royal de Wallonie, Orchestre Philharmonique du Luxembourg, Orchestre National de Belgique), Motete de Charpentier şi Lully (Carnegie Hall), Stabat Mater de Pergolesi şi Requiem de Mozart cu Les Arts Florissants.

Printre numeroasele înregistrări făcute, cele premiate de critica muzicală europeană sunt Diapason d’Or (2008) pentru Cadmus şi Hermione, ffff de la Télérama, 4 stele de la Monde de la Musique, R10 de la Classica, BBC Music Choice şi Choc de Classica pentru Le Dr. Miracle de Bizet.

Serge Goubioud

tenor

După ce a experimentat rafinamentele cântului cu Paul Colléaux în cadrul Ansamblului Vocal din Nantes, Serge Goubioud a cântat ca solist alături de cei mai mari dirijori baroci europeni ca William Christie, Marc Minkowski, René Jacobs, Ton Koopmann, Jean-Claude Malgoire, Hervé Niquet, Christophe Rousset, Vincent Dumestre. A interpretat roluri numeroase: Mozart (Tamino, în Flautul Fermecat), Monteverdi (Arnalta, în Încoronarea Poppeei), Haydn (Ecclitico, în Il Mondo della Luna), Cavalli (Ecuba, în Didona), Bach (Evanghelistul și arii din Patimile după Ioan și Patimile după Matei) şa.

Format la Studio Baroque Opéra din Versailles, abordează astăzi repertorii variate, din evul mediu până în zilele noastre. A creat un prim spectacol muzical în jurul cvartetelor vocale ale lui Schubert, O noapte la Vater Franz, în colaborare cu actorul de comedie și regizorul Alain Carré și pianistul Noël Lee.

Își desfășoară activitatea în cadrul celor mai importante festivaluri din Franța și din străinătate, în principal alături de ansamblul Le Poème Harmonique. A luat parte la înregistrări discografice alături de Le Concert Spirituel, de ansamblul Doulce Mémoire, de ansamblul XVIII-21, Musique des Lumières, de Ensemble A Sei Voci și de Le Poème Harmonique, cu care are o colaborare privilegiată.

 

Hugues Primard

tenor

După obţinerea licenţei în muzicologie, a unui masterat la Centre d’Etudes Supérieures de la Renaissance la Tours cu Jean Pierre Ouvrard, primeşte un prim premiu I de canto la clasa lui Alain Buet, apoi lucrează în continuare cu Sophie Toussaint.

A fost solicitat de mai multe ansambluri importante dintre care: Doulce Mémoire, Clément Janequin, Ludus Modalis, Les Traversées Baroques, Le Poème Harmonique, Diabolus in Musica. La Péniche Opéra, Les Sacqueboutiers de Toulouse, Céladon, Beatus, La Chapelle Royale, Le Riaskammerchör, Les Talents Lyriques, Accentus, Les Jeunes Solistes, Les Eléments, Jacques Moderne, Chœur de Chambre de Namur, Akadémia, Les Musiciens du Paradis, Ensemble Elyma şa

Dintre apariţiile recente se remarcă Anfiparnasso de Vecchi şi Gianni Schicchi de Puccini la L’Atelier Lyrique de Tourcoing cu ansamblul Clément Janequin pus în scenă de L. Serrano, La Dive Bouteille, spectacol renascentist cu Doulce Memoire (mai mult de 100 de reprezentaţii în turneu mondial) pus în scenă de Ph. Vallepin, Le Carnaval Baroque cu Le Poème Harmonique (la Opera Comique din Paris, Opera din Budapesta, Cracovia Perm, Damasc, Teatrul San Carlo din Napoli, Shanghai, Canton, Beijing, Lanzhou, La Rochelle, Toulouse şa) pus în scenă de C. Roussat şi J. Lubek, L’Honnête Courtisane cu Doulce Mémoire (în acest moment în turneu în Franţa), pus în scenă de Ph. Vallepin, David et Jonathas de M.A. Charpentier (versiune de concert) în rolul Joabel, La Pellegrina la Opera din Dijon cu Les Traversées Baroques pus în scenă de A. Linos, Comedii Madrigalesti de Vecchi cu ansamblul Clément Janequin pus în scenă de L. Serrano (premieră) la Théatre de l’AA, Caen, Innsbruck, Le Carnaval Baroque la Réal Theatro din Madrid, Magnificence à la Cour de François Ier cu ansamblul Doulce Mémoire în turneu în Malaesia, Hong Kong, Coreea de Sud, China, Indonesia, David et Jonathas de M.A. Charpentier (în rolul Joabel) în regia lui D. Visse.

Pe plan discografic, participă la mai mult de cincizeci de înregistrari. Dintre ultimele CD-uri: Musique du Saint Nau cu ansamblul Clément Janequin la casa de discuri Alpha, Musique Polonaise de Zielenski cu Les Traversées Baroques la K617, Musique Anglaise et Française Autour du Camp du Drap d’Or şi Musique à la Cour de François 1er, ambele cu Doulce Memoire, dublu album la Zig-Zag Territoires. 1515 de Mouton cu ansamblul Clément Janequin şi Diabolus în Musica la Bayard, Le Printemps de Claude Lejeune cu ansamblul Doulce Mémoire la Le Printemps des Arts.

Operă şi spectacole: Armide de Lully, pus în scenă de Moshe Meiser şi Patrice Caurier, conducerea muzicală Philippe Herreweghe, Roland de Lully pus în scenă de Gibert Deflo, conducerea muzicală René Jacobs, Manfred de Schumann, conducerea muzicală Philippe Herreweghe, Perrela L’homme de Fumée de Pascal Dusapin, pus în scenă de Peter Mussbach, conducerea muzicală James Colon, La Roulotte du Savetier Calbain, pus în scenă de Philippe Vallepin, conducerea muzicală Denis Raisin Dadre, La Dive Bouteille, pus în scenă de Philippe Vallepin, conducerea muzicală Denis Raisin Dadre, Romeo şi Julieta de Pascal Dusapin, pus în scenă de Ludovic Lagarde, conducerea muzicală Alain Altinoglu, Derniers Jours de Fête, pus în scenă de Philippe Vallepin, conducerea muzicală Denis Raisin Dadre, Carnaval Baroque pus în scenă de Cécile Roussat şi Julien Lubek, conducerea muzicală Vincent Dumestre, Viva Venezia, L’Honnête Courtisane, ambele puse în scenă de Philippe Vallepin, conducerea muzicală Denis Raisin Dadre, Gianni Schicchi de Puccini, regia Laurent Serrano, conducerea muzicală Claude Malgoire, La Pellegrina, regia Andreas Linos, conducerea muzicală Etienne Meyer şi Judith Pacquier, Zanni, regia Laurent Serrano, conducerea muzicală Dominique Visse şi Magnificence à la Cour de François 1er, regia Philippe Vallepin, conducerea muzicală Denis Raisin Dadre.

 

Emmanuel Vistorky

bas

 

Născut la Épinal, ia lecții de canto de la vârsta de 16 ani cu M. Boschiero. Intră la Școala de canto Maitrise de Notre-Dame din Paris în 1992, apoi la Conservatorul din Paris la clasa lui F. Kondo.
Vocea sa de bas-bariton îi permite să abordeze repertorii numeroase, dar cel mai confortabil se simte interpretând muzică veche.

Începe să apară pe scenă din 1991 întruchipându-l pe Apollo în Orfeo de Monteverdi în regia lui Peter Jackson, pus în scenă de Christian Gangneron, apoi colaborează cu Le Concert Spirituel în Don Quichotte chez la duchesse de Boismortier sub bagheta lui Hervé Niquet și în regia lui Vincent Tavernier, și apare în Regele Arthur de Purcell și în Triumful lui Iris de Clérambault. Mai recent a fost Ebro în La morte d’Orféo de S. Landi în regia lui Françoise Lasserre, cu ansamblul Akademia, și Notarul în Burghezul Gentilom de Molière pe muzica lui Lully în regia lui Vincent Dumestre și Benjamin Lazard alături de Le Poème Harmonique.

Pasiunea sa pentru muzica veche îl atrage spre repertoriul medieval. Astfel începe să colaboreze cu numeroase ansambluri specializate cum ar fi ansamblul Diabolus in Musica care explorează repertoriul secolelor XVIII și XIV, ansamblul Alla Francesca, cu care înregistrează Tristan și Isolda în prima sa versiune din secolul al XVIII-lea, ansamblul Doulce Memoire cu care explorează repertoriul renascentist, ansamblul Gilles Binchois condus de Dominique Vellard, Lachrimae Consort, La Fenice și Pygmalion, fără a uita să menționăm colaborarea strânsă și fidelă cu ansamblul Mensa Sonora.

Este invitat în fiecare an de către Concertgebouw din Amsterdam să participe alături de Peter Eotvos la concerte care îmbină muzica medievală și cea contemporană.

De curând a înregistrat un nou CD cu ansamblul Les Ombres pe muzica lui F. Couperin și va interpreta rolul fariseului în următoarea operă a ansamblului Le Poème Harmonique, Il Terremoto.

 



One response to “LE POEME HARMONIQUE”