The Breathtaking Collective

foto Foppe Schut

În 2014, Bruce pornea un proiect împreună cu soprana cehă Hana Blažíková pentru a explora afinitatea existentă între cornetto și vocea umană. Proiectul a fost numit Breathtaking: A Cornetto and a Voice Entwined. Cu programul rezultat de pe urma acestui proiect, cei doi au înregistrat un CD pentru casa de discuri Passacaille și au parcurs întreaga lume, interpretându-l de peste patruzeci de ori în America de Nord, Europa și Australia. Iar pentru ca turneul să fie viabil din punct de vedere financiar, s-au asociat cu ansambluri de acompaniament de pe toate cele trei continente. Acum, toți acești muzicieni își spun The Breathtaking Collective, transformând proiectul într-un ansamblu muzical permanent.
Deși au existat două ansambluri în America de Nord și unul în Australia care i-au acompaniat pe Bruce și pe Hana cu proiectul Breathtaking, ansamblul de bază rămâne cel inițial din Europa, cu care au înregistrat cele două CD-uri și care apare astăzi în Timișoara.
Membrii grupului sunt: Veronika Skuplik și Catherine Aglibut, vioară; Mieneke van der Velden, viola da gamba; Jakob Lindberg, teorbă, și Kris Verhelst, orgă și clavecin (și, pentru programul The Breath of Angels, Matthias Müller, lirone și viola da gamba).

 

foto Foppe Schut

BRUCE DICKEY
cornetto

Este unul din puținii muzicieni din lume care s-au dedicat redescoperirii cornetto-ului – cândva un instrument al marilor virtuozi, dar care a căzut în uitare în secolul al XIX-lea. Redescoperirea sa a început în anii ’50, dar Bruce Dickey a fost cel care, spre sfârșitul anilor 70, a determinat adevărata sa renaștere, așa încât putem auzi din nou agilitatea și puterea expresivă a acestui instrument. Numărul mare de studenți și cei peste 40 de ani de predare la Schola Cantorum Basiliensis l-au ajutat să consolideze și să ridice statutul acestui până nu demult uitat instrument. Pentru reușitele sale, The Historic Brass Society l-a premiat în anul 2000 cu renumitul Christopher Monk Award, pentru „monumentala sa operă în domeniul interpretării la cornetto, practicii interpretării istorice și cercetării muzicologice”. În 2007 i-a fost înmânat de către dirijorul și muzicologul britanic Andrew Parrott „Taverner Award”, Bruce Dickey devenind astfel unul dintre cei 14 muzicieni ale căror „contribuții semnificative la înțelegerea muzicii nu au fost motivate nici de interese financiare și nici de orgolii”.
În decursul îndelungatei sale cariere artistice în care a realizat atât spectacole cât și înregistrări, el a lucrat cu aproape toate marile nume din domeniul muzicii vechi, printre care legendarii pionieri ai interpretărilor de factură istorică Gustav Leonhardt, Frans Brüggen și Nikolaus Harnoncourt. A fost timp de peste zece ani membru al ansamblului lui Jordi Savall, Hesperion XX, și a colaborat frecvent cu Ton Koopman, Monica Huggett, Philippe Herreweghe și mulți alții. De o importanță specială este și prietenia și colaborarea sa de lungă durată cu Andrew Parrott, iar în anii din urmă cu Konrad Junghänel.
Bruce Dickey poate fi audiat pe nenumărate înregistrări. CD-ul lui solo, Quel lascivissimo cornetto…, de la casa de discuri Accent, cu ansamblul Tragicomedia, a primit premiul Diapason d’Or și a fost selectat de către revista Diapason între cele mai bune 100 de CD-uri de muzică barocă din ultima jumătate de secol. Cel de al doilea CD solo, intitulat La Bella Minuta, a apărut la casa de discuri Passacaille în 2011 și a fost descris drept „o înregistrare absolut minunată”. Ultimul său CD solo, Breathtaking, cu soprana cehă Hana Blažíková, a primit recenzii excelente.
Pe lângă activitatea concertistică, Bruce este foarte solicitat ca profesor, atât pentru cornetto, cât și pentru tehnica interpretării muzicii secolului al XVII-lea. Pe lângă orele susținute în mod regulat la Schola Cantorum, a predat la Conservatorul Regal din Haga, Accademia Chigiana din Siena și la Institutul de Muzică Veche de la Universitatea din Indiana, precum și master class-uri în Statele Unite, Canada, Europa și Japonia. Este implicat și în activități de cercetare a tehnicilor interpretative, publicând, împreună cu Michael Collver, un catalog al repertoriului pentru cornetto care s-a păstrat până în zilele noastre, precum și o carte despre interpretarea la instrumentele de suflat istorice, împreună cu trompetistul Edward Tarr.
În 1999, alături de soția sa Candace Smith, a înființat Artemisia Editions, o mică editură care publică lucrări de muzică italiană din mânăstirile secolului al XVI-lea. În 1981, Bruce s-a mutat în Italia, în parte pentru a fi mai aproape de originile și resursele materiale pentru instrumentul său și muzica dedicată acestuia. În momentul de față locuiește cu soția sa, cântăreața Candace Smith, într-o casă de țară, înconjurată de vii, lângă Bologna, locul de baștină al întâiului Concerto Palatino.

foto Foppe Schut

HANA BLAŽÍKOVÁ
soprană

S-a născut la Praga. În copilărie a fost membră a corului de copii Radost Praha și a cântat la vioară. A devenit apoi solistă vocală, absolvind în 2002 Conservatorul din Praga la clasa lui Jiří Kotouč. Și-a continuat studiile cu Poppy Holden, Peter Kooij, Monika Mauch și Howard Crook.
Astăzi, Hana este recunoscută ca una dintre marile specialiste în domeniul interpretării muzicii baroce, renascentiste și medievale, cântând cu ansambluri și orchestre din întreaga lume, printre care Collegium Vocale Gent, Bach Collegium Japan, Sette Voci, Amsterdam Baroque Orchestra, L’Arpeggiata, Gli Angeli Geneve, La Fenice, Nederlandse Bachvereniging, Tafelmusik, Collegium 1704, Collegium Marianum, Musica Florea, L’Armonia Sonora. Colaborează adesea cu cornetistul de clasă mondială Bruce Dickey, cu care a înregistrat CD-ul Breathtaking și continuă să concerteze cu acest program în întreaga lume.
Programul ei încărcat a inclus participarea la multe festivaluri importante, printre care Festivalul Internațional Edinburgh, Salzburger Festspiele, Festivalul de Muzică Veche din Utrecht, Tage Alter Musik Regensburg, Resonanzen din Vienna, Festival de Sablé, Festival de la Chaise-Dieu, Arts Festival Hong-Kong, Chopin i jego Europa, Bachfest Leipzig, Concentus Moraviae, Festivitățile de Vară ale Muzicii Vechi și Festival de Saintes.
În anul 2017 a apărut în marile săli de spectacol din toată Europa și din SUA în trilogia operelor lui Monteverdi (L’Orfeo, Il ritorno d’Ulisse in patria, L’incoronazione di Poppea), sub conducerea dirijorului John Eliot Gardiner. În acest proiect grandios ea apare în rolurile La Musica, Euridice, Minerva, Fortuna și Poppea.
În 2010 și 2013 a luat parte la foarte apreciatul turneu cu Matthäus-Passion, sub bagheta lui Philippe Herreweghe, iar în 2011 și-a făcut debutul la Carnegie Hall, cu Bach Collegium Japan al lui Masaaki Suzuki. A cântat de asemenea ca soprană în Johannes-Passion, cu Boston Symphony Orchestra, în timpul sărbătorilor pascale ale anului 2011. În noiembrie 2014, a participat la producția scenică Orfeo Chaman cu L’Arpeggiata, la Bogota.
Hana a înregistrat peste treizeci de CD-uri, incluzând foarte cunoscuta serie a cantatelor lui Bach, cu Bach Collegium Japan.
Cântă de asemenea la harpă gotică și harpă romanică și concertează acompaniindu-se la aceste instrumente. În același timp, este membră a formației Tiburtina Ensemble, specializată în cântul gregorian și polifonia medievală timpurie.



Comments are closed.